acum citeşti...
ganduri, interesant

Cafeneaua lobului frontal

Strada Imaginatiei, numarul 5. Ajuns aici, intra intr-o cafenea de pe coltul strazii. „Cafeneaua mintii mele plina de melancolici care au ratat ultimul tren, ca si mine de altfel.” isi zicea el cu un ton umil de s-ar fi inmuiat si ghetarii planetei. Trase un scaun si se aseza la masa. Alaturi de el se aseaza Sansa si Norocul. „Buna ziua doamnele mele. Lasati-ma sa va sarut mainile. Atat amar de vreme a trecut de cand nu ne-am mai vazut!”.

Intradevar, atat timp fara sansa si noroc, incat acum cand le vede isi doreste sa se fi oprit la o florarie sa le cumpere niste crizanteme, lalele sau crini. Nu vrea sa le sperie, pentru ca in viata lui, cele doua doamne au fost de negasit. Vrea doar sa le faca sa se simta ca la ele acasa, sa nu plece niciodata.

„Dar, va rog, comandati ceva. E din partea mea. Azi am luat salariul ala nenorocit, la atatea ore de munca meritam macar dublu decat am acum. Ce mizerie…”. Sansa incerca sa-i explice ca deocamdata doar atat ii este dat, dar el nu isi dorea in fel si chip sa asculte asa ceva. O loveste, puternic. O priveste apoi, cu ochii inlacrimati, dorind parca sa apese pe butonul de rewind, sa isi ceara scuze? Sansa insa nu se clinti o clipa. Norocul a intors timpul in loc. Era doar imaginatia lui, doar el a vrut sa o loveasca desi nu o facuse. „Doamne, Dumnezeule. Ce se intampla cu mine?!”.

Ceasul din coltul cafenelei arata ceasul 12:00. De doua ore. Statea la masa si privea la ceilalti oameni. La fumul acela gros, nu reusea sa le desluseasca chipurile desi incerca din rasputeri. Totul era ascuns, tulbure, ca o picatura de cerneala aruncata intr-un pahar cu apa.

„Sunt singur…”

Norocul ii puse mana, gingas, pe obraz si il saruta pe frunte. „Dragul meu, de azi inainte noi vom incerca sa iti fim alaturi”. La aceste vorbe, isi mai reveni, le ceru scuze celor doua pentru faptul ca nu s-a pregatit pentru o astfel de intalnire. Ramase mult timp cu ochii in ceasca de cafea, ridicandu-si privirea contempla fetele gingase celor doua. Sansa, o mangaie pe mana usor si ii saruta buzele cu patima. Ea ii raspunse in acelasi ton. „Ce bine imi pare ca te-am gasit. Oh, Doamne, ce inger”. Nu o uita nici pe Noroc, si o sorbea din priviri. Aceasta ii facuse cu ochiul.

Ceasul din coltul cafenelei batea tot ora 12:00. „De cat timp sunt aici? Si ce s-a intamplat cu incaperea cafenelei care avea peretii atat de frumosi colorati? Nu se mai vede nimic, in mortii ei de treaba!”. Dorea sa deschida o fereastra, sa lase fumul sa zboare liber, insa ferestrele erau zavorate puternic. Parca, cafeneaua nu vroia sa isi dezvaluie misterele. Bajbaind prin fumul acela gros incearca sa isi gaseasca masa, lovindu-se brutal de toate scaunele. De abia acum observa ca ramase singur in acel loc. „Sper ca cele doua doamne sa nu fi plecat…”

Isi gasi masa, ceasca de cafea era plina. „O bausem, ce dracu se intampla?!”. Sansa si Noroc il privesc nedumerite. El isi cere scuze pentru plecarea lui furibunda. „Va rog, aceptati umilele mele scuze. Nu mai suportam fumul acesta.”. Duse ceasca de cafea la gura, observa ca era foarte fierbinte, de parca tocmai fusese facuta. Mirosul puternic de cafea arabica ii inunda narile si se simti departe de locul acesta. Se simtea pe o campie, frumoasa, intinsa. Cerul avea o culoare galben-rosiatic iar el alerga sau cineva il tara prin acea campie. Se simtea tras de mana, fumul din cafenea ii inunda si acest film si se uita in spate, isi vedea cele doua doamne din cafenea care se departau de el. Uitandu-se in fata, vedea o fata care alearga inaintea lui si il tinea de mana si pe el. Vroia sa ii desluseasca chipul, insa ea nu se arata deloc. „Te rog, arata-te, zi-mi cine esti!”. A tipat, insa ea, alerga incontinuu.

A cazut in genunchi. Fata, se departa de el, lasandu-l undeva in mijlocul campiei. A inchis ochii strigand si deschizandu-i furtunos, se gasi in aceeasi cafenea de pe Strada Imaginatiei, numarul 5. „Mai doriti cafea, domnule?”. O barmanita frumoasa il intreba facand gesturi suave cu mana. „Nu. Pleaca!”. O respinge brutal. Incaperea isi revine din batalia fumului si de abia acum observa totul. Masa, era singur. Sansa si Noroc l-au parasit. „Ah. Nu din nou!”. Nu mai era nicio masa in incapere, era un gri inchis, o masa, un scaun, o ceasca de cafea si el. Un vid. In coltul camerei vazu cum tapetul se cojeste. Se indrepta acolo pentru o clipa si trase puternic de tapet. „Se decojeste totul. Totul, asa cum s-a evaporat si viata mea pana acum.”. Isi concentra puterile si trase puternic de tot tapetul. Aruncase masa, scaunul si ceasca de cafea terminata era acum tot plina, o arunca pe jos. Dupa ce terminase, zabovise o clipa. Clipeste odata si se gasi acum in fata acelei cafenele pe Strada Imaginatiei, numarul 5. Era in fata usii, cu mana pe clanta, gata sa intre.

„Nu. Daca aici am sa imi gasesc Sansa si Norocul, prefer sa merg mai departe si sa va gasesc intr-un loc mult mai frumos, dragele mele”. Isi trase mana de pe clanta injurand puternic ploaia ce cadea puternic peste strada prafuita. „Cafeaua aceea buna am sa o beau acasa si voi avea grija ca timpul de data aceasta sa nu imi joace nicio festa. Asfaltul asta ma va purta spre casa. Mortii ei de ploaie!”

Anunțuri

Discuție

3 gânduri despre &8222;Cafeneaua lobului frontal&8221;

  1. as vrea sa continui, dar nu mai am idei.
    superb!

    Scris de Amy | 12 Februarie, 2011, 11:15 pm
  2. Frumoas 🙂

    Scris de Maria | 17 Mai, 2011, 11:55 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: