acum citeşti...
interesant, poveste

Planeta Pamant si cei doi calatori

„Inca o zi pe aceasta planeta seaca, amice!”

Padurea Lucrurilor-Bune. Statea suspendat pe cea mai inalta craca, admirand soarele cum apune. „Aici nu o sa ne fie frica, amice.”. Contempla la cele mai nebunesti ganduri si isi imagina planeta asa cum era ea inainte: locuita de oameni. Acum nu mai existau oameni, ramasera decat ei doi. Restul erau hiene, roboti, transformati de societate. Nu putea sa riste sa coboare de unde erau. „Nu, nu! O sa stam aici pana cand lumea isi va reveni.”.

Cu picioarele inclestate de acea parte a copacului, a inchis ochii si s-a afundat intr-o conversatie ‘cu usile inchise’ alaturi de prietenul sau. De fiecare data cand cei doi discutau, nimeni, niciodata nu a aflat subiectul conversatiei. Pur si simplu legatura dintre ei ii facea sa nu imparta nimic cu nimeni. Amandoi stiau ca intimitatea dintre ei este vitala si nu doreau sa strice acest lucru pentru cei care oricum, au ajuns sa sfarseasca rau. Acum nu mai puteau vorbi cu nimeni, ramasesera ei doi inca de la inceput. Omenirea se afla intr-un claustrofobic loc, o plaga purulenta care nu avea sa se vindece prea curand. Razboaie, certuri politice, ciuda, ura. Toate la un loc faceau din Terra un loc in care de abia mai puteai respira. S-au hotarat.

„De maine incepem sa ne cautam alt loc, prietene; aici nu mai putem ramane…”

Sa va povestesc putin despre prietenul sau. Era genul de prieten care se afla langa el zi si noapte, nu conta ora la care il cauta, nu conta in ce situatie se afla sau daca ii era lui prea greu astfel incat sa il mai ajute si pe el. Era alaturi de el tot timpul si a facut asta inca din clipa in care se nascuse. Genul de persoana care l-a iubit si l-a ocrotit tot timpul. Nu l-a lasat niciodata de izbeliste si a fost mereu un sprijin psihic extraordinar.

El, nutrea aceleasi sentimente pentru bunul sau prieten. Nu avea ce sa ii reproseze, il salvase de prea multe ori si nu vedea viata fara el. Reprezenta pentru el, linia de plutire. Era un fel de ghid pentru viata aceasta monotona.

Soarele apunea din ce in ce mai repede lasand pe cerul albastru niste linii fade de un portocaliu deschis. Ei ramasera tot suspendati pe acel copac. Crengile ii acopereau si ii inveleau pentru seara linistita ce urma sa vina. Isi trase prietenul aproape si adormi. A doua zi, se trezise destul de devreme. Avusese un vis destul de ciudat; visase ca isi scapase prietenul din brate, acesta cazand de la o inaltime izbitoare. Pentru ca, copacul in care el se afla acum, era unul imens, cu coroana de peste 30 de metri, iar inaltimea lui, facea sa fie cel mai mare copac de pe planeta. Foarte panicat, a inceput sa-l strige. Odata, de doua ori, de trei ori. Pana la urma acesta raspunse, iar el il stranse in brate si-i spuse ca-l iubeste si ca nu vrea sa-l piarda niciodata. „Nu ai sa ma pierzi deloc bunul meu amic. Noi suntem legati pe viata precum e acest copac de pamant.”.

Ce declaratie frumoasa. Ii daduse lacrimile si il stranse in brate pentru a doua oara. Il iubea. Dupa inca o serie de discutii intime, acestia hotarasera sa coboare si sa isi gaseasca o noua planeta pe care sa o iubeasca. Aceeasi calatori, ei doi. Si au calatorit, pe campii acoperite de flori, fugeau ziua si noaptea de demonii ascunsi in oameni pana au reusit sa isi gaseasca alta casa.

„Bine te-am gasit, draga planeta. Uite amice, de aici ne putem vedea vechea casa. Sper sa ne putem intoarce vreodata…”

Cine era misteriosul sau prieten? Ei bine, in caz ca nu te-ai prins inca, prietenul sau era pur si simplu, copilul din el. Eul sau. Constiinta. Cel mai bun prieten pe care il poti avea in orice moment al vietii. Copilul pe care el il crescuse, devenise prietenul sau si niciodata nu l-a abandonat. Unica persoana cu care purta o conversatie sincera, fara sa aiba nevoie de cine stie ce masca, fara sa se ascunda dupa adevaruri. Urmele pe care le lasau oamenii inauntrul sufletului sau, obisnuia sa le trateze alaturi de prietenul sau. Se sfatuiau, iar de multe ori ajungeau la un numitor comun. Au calatorit atat de mult incat toate greutatile ii facuse sa se gandeasca ca nu au ramas decat ei doi, in tot acest circ de nedescris.

„Cand o sa ai nevoie de cineva, un sprijin sufletesc, eu voi fi aici pentru tine. Sa nu uiti asta, prietene…”

Anunțuri

Discuție

2 gânduri despre &8222;Planeta Pamant si cei doi calatori&8221;

  1. vad ca neseara te-a apucat muza…am citit numai un articol dar promit zilele acestea sa citesc tot blogul inceputul mi-a plakut bravo !!!Tot asa in continuare 😉

    Scris de Carolina | 10 Aprilie, 2011, 1:00 pm
    • Multumesc Carolina. Trebuia să scriu ceva pentru că nu mă mai ocupasem de blog de ceva vreme şi îmi promisesem că o să am grijă de el şi o să scriu mai mult dar nu a fost posibil. Sper să mă pot ţine de cuvânt pe mai departe. Măcar un post la 3-4 zile. Multumesc mult de vizită, sper să mai scrii şi tu câte ceva.

      Scris de 1ceb0x | 10 Aprilie, 2011, 1:42 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: