Ninja!

Radioul il trezeste. Ceva fara sens se aude din difuzorul mic si prafuit. Inca incearca sa isi revina, se da jos din pat si se indreapta catre baie unde-si spala fata de parca si-ar spala niste rani adanci. Cand isi deschide ochii deja se vede tragand pantalonii pe el si o haina. Totul se petrecea cu o viteza nimicitoare; acum se aranja si in secunda doi incuia usa in urma lui. Nu intelegea nimic din ce se intampla.

Pentru o clipa inchide ochii si se trezeste intr-un desert, alergand intruna, se uita la mainile sale care acum erau invelite in matase. In spate cara o sabie lunga, asemenea unei sabii ninja; fugea cat putea de tare desi nu stia de ce fuge. Nu gasea raspunsul. Dintr-o data o voce ii vorbeste si uitandu-se in sus observa un chip, un chip de inger, ceva nemaivazut, atat de frumos si de neobisnuit era acel chip care il indemna sa mearga mai departe, sa fuga cat poate de repede caci are de indeplinit o misiune.

In timp ce fugea, isi da seama ca matasea care il inconjura incepe sa dispara si incet-incet el se descompunea in firicele de nisip facandu-l una cu desertul. Acum nu mai fugea el, ci vantul il impingea catre destinatie. Luase o forma neobisnuita, ca un fel de reincarnare. Acum era mult mai puternic si mai rapid, in felul acesta ajunsese sa parcurga mii de kilometrii. Ziua se termina, seara incepea, soarele apunea iar luna rasarea. Asa au trecut zilele. Evenimentele se succedau unele dupa altele. La un moment dat s-a oprit din alergat intalnind un grup de soldati ninja cu tunici negre, invaluiti din cap pana in picioare de li se vedeau decat ochii mici si negrii ca niste taciuni. A sarit din spatele vantului care il impingea si si-a reluat forma de om.

A scos sabia si era gata de lupta. Ei 5, el unul singur. Le sopteste ceva fara ca inamicii sa auda, doar ca sa ii atraga intr-o capcana, rand pe rand acestia se apropiau de el ca sa auda mai bine ce are de spus. Sabia scruta aerul cu viteze foarte mari de nu puteai vedea cu ochiul liber ce se intampla. Unul cate unul cei 5 soldati cazusera secerati.

Isi infige sabia in teaca si incepe iarasi sa alerge. La viteza optima acesta se transforma iarasi in nisip si calare pe coama vantului fuge spre destinatie, caci trebuia sa isi salveze viitorul, raza de speranta, drumul catre sufletul sau. Acea entitate ce il impingea catre sfarsit, cea pe care o vazuse pe cer, era in pericol. Desi nu isi dadea seama, el era condamnat sa fuga in continuare, pentru totdeauna. Nu avea un punct de plecare si un punct de sosire, era blocat in acest univers in care din cand in cand isi mai faceau aparitia cativa inamici. Dupa ce ii termina, isi relua pozitia de alergator. Ca un maraton fara sfarsit.

Cand a deschis ochii, s-a trezit intr-un scaun, la birou. Totul fusese un vis!